Telefonul tău ți-ar putea asigura suma de care ai nevoie, dacă îl duci la un amanet de electronice. La fel de bună s-ar putea dovedi și tableta pe care oricum n-o mai foloseai de ceva timp sau laptopul de care nu ai neapărată nevoie în zilele următoare.
Însă pentru a obține o sumă cât mai mare în schimbul bunurilor pe care te pregătești să le amanetezi, ar fi bine ca înainte să verifici dacă acestea respectă standardele oricărei firme de amanet din orașul tău. Iată care sunt criteriile pe care telefonul, tableta ori laptopul tău ar trebui să le îndeplinească.
Să aibă încărcător
Un aparat electronic fără încărcător este aproape inutil, pentru că odată ce bateria se va descărca de tot, acesta devine inutilizabil. Atunci când vei vrea să duci la amanet telefonul sau laptopul tău, e foarte important să îi găsești încărcătorul original. Celelalte accesorii cu care acesta a venit la pachet, cum ar putea fi căștile sau cablurile de date, nu sunt atât de importante cum este încărcătorul. Dacă, totuși, nu dai de el, asta nu înseamnă că nu vei obține niciun ban pe telefon la amanet, dar cu siguranță va fi vorba despre o sumă mult mai mică decât cea pe care o poți primi în cazul în care aduci dispozitivul complet. În cazul în care nu îl găsești, apelează la ajutorul unui prieten despre care știi că folosește același telefon ca al tău și cere-i să-ți înmâneze încărcătorul original de care tu ai nevoie.
Să funcționeze
Valoarea oricărui aparat electronic care nu mai funcționează este nulă. În cazul în care bateria laptopului sau cea a telefonului a fost afectată atât de tare de trecerea timpului sau de utilizarea necorespunzătoare indicațiilor producătorilor, e posibil ca aparatul să nu mai poată porni. În această situație, din păcate, singurul drum pe care îl poate lua dispozitivul respectiv este cel al reciclării, pentru că, fie că vei accepta sau nu, acesta nu mai valorează mare lucru. Poți totuși încerca să ceri o ofertă de preț într-una dintre locațiile Midas Amanet, poate ai noroc și reușești să obții o sumă suficient de mare cu care să-ți acoperi datoriile.
Să nu fie deteriorat
Orice lovitură sau zgârietură va scădea valoarea bunului pe care te gândeai să îl amanetezi sau chiar o va anula, în cazul în care șocul fizic prin care a trecut telefonul, laptopul sau tableta ta va cauza nu numai deteriorarea aparatului la exterior, ci și softul acestuia. Din nou, dacă lovitura pe care aparatul electronic a suferit-o nu este una serioasă, vei putea obține o sumă convenabilă pentru bunul tău, chiar dacă nu la fel de mare ca în situația în care acesta ar fi fost perfect din toate punctele de vedere.
Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru a amaneta bunuri?
Singura condiție pentru a putea amaneta un telefon, o tabletă sau un laptop este să ai împlinită vârsta de 18 ani, fapt pe care îl vei putea dovedi doar având asupra ta un act de identitate cu fotografie.
Te așteptăm la Midas Amanet cu oferte corecte pentru aparatele electronice pentru care vrei să obții, periodic, o sumă de bani!